luni, 11 februarie 2013

În ce credem, în ce investim



Valoarea banilor este dată de încrederea noastră.
Alegerea carierei este dată de încrederea noastră.
Construcția unei școli, biserici, spital, fabrici este generată de încrederea unui grup de oameni ca acel ceva este necesar și merită investiția.

Investim tot timpul
De ceva ani noi investim în Uniunea Europeană, NATO și în viitorul internațional al României. Investiția se traduce în costuri și așteptăm beneficii, într-un calcul relativ al fezabilității unei Europe care să fie mai bună pentru noi decât România noastră. În faza de proiect ideea părea a genera beneficii în care credeam și costurile pe care le apreciam, în faza de implementare atât costurile cât și beneficiile devin evidente.
Toate lucrurile mari, semnificative s-au realizat pe baza încrederii unui număr mare de oameni în acele lucruri și în beneficiile comune ale acelor lucruri.
Atunci când alegem, tineri fiind, investim într-o carieră, fie pentru că noi avem încredere, fie pentru că părinții au încredere și noi avem încredere în ei.
Atunci când alegem o religie o alegem pentru că avem încredere în ceea ce promite, sau pentru că avem încredere în ce ne-au învățat părinții să avem încredere, și, prin asumarea unui comportament investim în religia respectivă.
Orice lucru creat de oameni, în orice domeniu, este o acumulare a investiției și o manifestare a încrederii.
Investiția în neîncredere
Poate părea ciudat ca un economist să abordeze o asemenea problemă, dar este cheia problemelor noastre. Fie că ne dăm seama fie că nu, societatea noastră investește enorm în neîncredere. Pare paradoxal, dar este in mod cert un domeniu care ne canalizează eforturile, munca, intelectul, și chiar banii.
Am să dau un exemplu simplu, statul investește muncă, timp și bani în introducerea unui aviz. Acel aviz semnifică de fapt neîncrederea că cel care dorește să realizeze ceva poate face acel lucru fără supervizarea statului.
Investim în uși de fier, care să țină străinii în care nu avem încredere, investim în garduri, în sisteme de pază, sisteme de securitate, mecanisme de control, supra control, sisteme de apărare, armament, instituții care să gestioneze bătrânii, copii, adulții, legi, norme, etc.
Însăși termenul ”cetățean” este o manifestare a neîncrederii, pentru că implică existența unei ”cetăți” care are ziduri pentru a o proteja de străinii în care nu avem încredere.

Investiția în încredere

Orice am crede că dorim să realizăm trebuie să avem încredere. Problema este că toate resursele de care dispunem sunt limitate, bani, timp, pământ, toate sunt limitate. Nu putem investi în același timp în ceva în care credem și în neîncredere, și să realizăm la fel de mult. Prin urmare pentru a putea construi ceva trebuie să reducem investiția în neîncredere și să eliberăm resursele necesare pentru ceea ce vrem să realizăm efectiv.

Cum ar funcționa așa ceva?

În primul rând trebuie să alegem în jurul nostru oameni de încredere, oameni care știm cum vor reacționa, și care știm că nu ne vor pune piedici în fiecare moment. În al doilea rând trebuie să creștem treptat nivelul de încredere al celor din jur față de noi. Fiecare om care intră în cercul de încredere adaugă un capital ideilor noastre și eliberează energie consumată în neîncredere către ideile lui și ideile noastre. Prin ”contagiune” de încredere se acumulează capitalul uman și capitalul material de care dispune fiecare om către ideea pe care dorim să o punem în practică.

Criza financiară și beneficiile încrederii

De fapt criza financiară a fost generată de încrederea în mecanisme de combatere a neîncrederii. Celebrele CDS, mecanisme sofisticate de repartizare a riscului reflectă exact dimensiunea neîncrederii celor care au bani în cei cărora le împrumută bani, și dimensiunea încrederii reciproce. Practic, prin acest mijloc, bancherii lumii au investit încrederea lor măsurată și manifestată sub formă de bani în abstracțiuni financiare în care aveau mai multă încredere decât în creșterea economică fundamentală, investiții în locuri de muncă, în producție în producerea de utilități sub formă de servicii.

Încrederea în sistemele de asigurare a riscului a construit imensa stivă virtuală de titluri și derivate financiare, în loc să construiască altceva. Așa cum credincioșii creștini construiesc biserici, credincioșii în consum construiesc supermarketuri, credincioșii în producție construiesc fabrici, bancherii lumii au construit un monument al neîncrederii în lumea reală și în oameni, muncă, societate.

Oricum, cu bune și rele, încrederea este cea care lasă ceva în urma sa,  uneori foarte palpabil, alteori ceva abstract. Încrederea egiptenilor în faraonii lor a lăsat în urmă piramidele, încrederea în mașini ne lasă autostrăzile, încrederea în ceva, orice, lasă în urmă ceva.

Beneficiul încrederii este că permite mobilizarea și canalizarea energiei umane spre ceva anume, și în acest fel acest ceva devine realizabil. Acumularea de încredere este cel mai important capital necesar realizării oricărui proiect sau punerea în practică a oricărei idei, oricât de ambițioase ar fi.

Cum să ieșim din criză? Să acumulăm încredere, să o construim, să o cultivăm în jurul nostru, să o transformăm în cea mai importantă avere pe care să ne manifestăm avariția nativă.

Și piatra de temelie a unei superbe noi construcții este încrederea în noi înșine.

Niciun comentariu: