Ca parte a unui
plan de salvare a finanțelor publice din Cipru, la recomandarea Uniunii
Europene s-a propus una dintre cele mai controversate măsuri din istoria
finanțelor, taxarea depozitelor bancare, de fapt o mică naționalizare a
economiilor cetățenilor deponenți, cu 6,75% pentru depozitele sub 100.000 Euro,
și cu 9,99% a depozitelor peste 100.000 Euro.
Presa internaționala abundă de
critici, și pe bună dreptate. Există un motiv pentru
care astfel de măsuri au fost evitate de toate guvernele lumii, frica de panica
bancară.
Panica bancară este
un fenomen căruia nici o bancă din lume nu poate să-i reziste, este o năvală a
deponenților băncilor grăbiți să-și retragă economiile. Motivul pentru care nu
se poate rezista unei astfel de panici este foarte simplu, pur și simplu este
imposibil ca o bancă să-și lichideze investițiile suficient de repede pentru a
acoperi astfel de retrageri.
Măsura luată în
Cipru creează un precedent extrem de periculos, pentru că stabilește pașii pe
care îi va lua un stat pentru a putea naționaliza economiile populației, și
distruge imaginea de siguranță a depozitelor bancare, la nivelul unei țări
periferice a zonei Euro. Este o măsură fără precedent și extrem de negativă
pentru imaginea UE și a zonei Euro tocmai pentru că măsura apare ca fiind
impusă de Uniunea Europeană.
Odată creat un
astfel de precedent se deschide cutia Pandorei. Posibilitatea ca țările aflate
în dificultăți financiare să naționalizeze pur și simplu active ale cetățenilor
rezidenți și de ce nu non-rezidenți, luând cu japca banii economisiți poate fi
lovitura de grație dată unui sistem bancar european aflat deja în criză de
încredere.
Odată experimentată
în Cipru, poate rafinată sub o formă sau alta, naționalizarea proprietății
pentru interese ale statului poartă stigmatul unui soi de comunism greu de
digerat în mediile financiare, și extrem de greu de justificat.
E adevărat, Cipru
este o țară mică, un paradis fiscal, o insulă, poate un stat ușor de izolat în
carantină financiară, dar inițierea de către Uniunea Europeană a acestei măsuri
anulează orice tentativă în acest sens, pentru că reliefează o mentalitate anti-proprietate
ce nu poate decât să sperie orice investitor.
La ora când scriu aceste rânduri decizia
atârnă de un fir de păr, încă mai este posibil ca parlamentul cipriot să nu
cedeze presiunii enorme a Uniunii Europene, dar răul este deja făcut, în primul
rând pentru imaginea inviolabilității proprietății private în Uniunea
Europeană, și în al doilea rând pentru dimensiunea și natura măsurilor la care
este dispusă să apeleze.
Un fluviu întreg se pregătește să alimenteze
moara euro-scepticilor, și cei care l-au creat sunt exact cei care ar fi
trebuit să prevină așa ceva.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu